Termenul de endodonție este un neologism provenit la noi din limbă franceză care la rândul ei l-a format din combinarea a două cuvinte din greaca veche (endo -„înăuntru”și odons – „dinte”).

Așa cum îi arată numele endodonția este acea ramură a stomatologiei care se ocupă cu tratamentul părților interne ale dinților (ceea ce se află sub smalț și dentină, deci pulpa dentară). Tratamentul endodontic se impune atunci când pulpa dentară (care conține canale, nervi, arteriole, venule, țesuturi limfatice și fibroase, etc) se îmbolnăvește sau se rănește.

Scopul endodonției este acela de a conserva pe cât posibil dantura naturală, extracția fiind ultima metodă la care trebuie apelat. Pierderea unui dinte poate grăbi pierderea altor dinți. Păstrarea dintelui înseamnă menținerea ocupată a acelui spațiu, împiedică înclinarea/migrarea celorlalți dinți și elimină necesitatea unei punți sau a unui implant și a unei coroane. De aceea, deși este mai scump decât o extracție, tratamentul endodontic (de canal) este în realitate un tratament mult mai eficient și din punct de vedere al costului pe termen mediu și lung.

Uneori, o igienizare locală corespunzătoare, un tratament medicamentos cu antibiotice și o plombă bine executată pot opri o carie și o eventuală infecție din dezvoltare.

Un dinte cariat foarte grav și infectat poate fi salvat uneori prin tehnici ale tratamentului de canal. Acestea implică de multe ori renunțarea la nervul infectat, igienizarea, pregătirea și obturarea canalului radicular cu materiale specifice biocompatibile iar în final refacerea coroanei dentare (plombă).

În clinica noastră determinarea lungimii canalelor radiculare se efectuează cu mare precizie utilizând un aparat special numit apexlocator.

Pe parcursul etapelor prezentate mai sus sunt de asemenea necesare uneori efectuarea unor radiografii dentare astfel ca medicul să își poată forma niște repere și să dețină controlul asupra execuției lucrării. Aparatul de radiologie digitală intraorală de care dispune clinica noastră ne permite să efectuăm aceste radiografii chiar pe durata ședinței de tratament, doza de expunere la radiații fiind extrem de mică (mai mică decât cea cauzată de radiațiile solare pe timp de o zi).

Trebuie subliniat că tratamentele de canal se desfășoară întotdeauna sub anestezie locală deci sunt complet nedureroase, iar la clinica noastră urmărim să le facem cât mai comfortabile.

În funcție de gravitatea cazului un tratament de canal poate dura între o oră și 3 ore, numărul de ședințe fiind și el cuprins între 1 și 3.

Necesitatea unui tratament endodontic este de cele mai multe ori stabilită în urma unei consultații inițiale, deoarece aceste afecțiuni pot fi ascunse, nedureroase și nedetectate de către pacient.

Dacă au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul control stomatologic, vă invităm la un control amănunțit la clinica noastră pentru a detecta din timp riscurile și a rezolva problemele care, netratate, se pot dovedi costisitoare pe viitor.