Chiar dacă ai impresia că îți îngrijești dinții corect, este posibil să faci câteva greșeli care ți-ar putea afecta dantura fără ca tu să îți dai seama.

Iată 10 greșeli pe care trebuie să le eviți…

 

Distras de ceva în timpul periajului

Știm cu toții că fiecare minut este prețios dimineața, așa că ar putea fi tentant să îți verifici telefonul sau să mai faci și altceva în timp ce îți periezi dinții. Este totuși important să nu fii distras atunci când te speli pe dinți: periază-i în fața oglinzii, deasupra chiuvetei și asigură-te că ai curățat fiecare suprafață dentară. Durează doar 2 minute!

 

Sfaturi online

Internetul este plin de sfaturi și soluții pentru îngrijirea dinților care pot cauza mai multe probleme dentare decât îți poți imagina. Dacă ai o durere de dinți sau vrei un zâmbet mai alb, singurele sfaturi pe care ar trebui să le asculți sunt cele ale medicului dentist. Programează-te la un consult și nu apela la soluțiile de pe internet!

 

Evitarea radiografiilor dentare

În ultima vreme au circulat pe internet zvonuri eronate despre radiografiile dentare, inclusiv un studiu din 2012 care pretinde existența unei legături între tumorile cerebrale benigne și radiologia dentară. Asociația Americană de Cercetare a Cancerului a precizat că acest studiu nu demonstrează că radiografiile dentare pot cauza tumori. Mai mult, este bine să știi că aparatura modernă folosită astăzi în radiologia dentară expune pacientul la radiații minime. Dacă ești îngrijorat de potențialele riscuri ale radiografiilor dentare nu ezita să porți o discuție despre asta cu medicul tău dentist.

 

Împachetarea periuței ude

Este foarte important ca periuța ta de dinți să fie păstrată într-un mediu igienic atunci când călătorești. Întrucât bacteriile apar în medii umede, asigură-te că împachetezi periuța de dinți doar atunci când este uscată și scoate-o din suportul ei imediat ce ai ajuns la destinație, pentru a se aerisi. Dacă hotelul în care ești cazat nu are un suport pentru periuțe, îți recomandăm să folosești un simplu pahar pentru a depozita periuța pe toată perioada șederii.

 

Piercingurile

Înțelegem că piercingurile denotă o atitudine. Totuși, nu îți recomandăm să îți faci piercinguri în limbă sau buză, fiindcă riști să dezvolți probleme dentare precum: fracturarea/ciobirea dinților, rănirea țesuturilor moi sau a gingiei. Ai un piercing de mult timp și nu ai avut probleme? Studiile arată că riscul de a dezvolta probleme dentare din cauza piercingurilor în limbă sau buză cresc cu cât le ai de mai mult timp!

 

Consumul de oțet de mere

Deși multe dintre dietele moderne laudă efectele pozitive asupra sănătății ale consumului de oțet de mere, trebuie să știi că nu există studii care demonstrează acest lucru. Mai mult, oțetul de mere atacă serios smalțul dinților, consumul regulat putând cauza numeroase probleme dentare.

 

Renunțarea la aparatul mobil

Dacă ai avut un aparat dentar fix, probabil medicul tău ortodont ți-a recomandat să porți un aparat mobil noaptea. Chiar dacă ești mulțumit de cum arată dinții tăi, nu renunța la aparatul mobil! Riști ca dinții tăi să își schimbe poziția și să își piardă aspectul de aliniere perfectă pe care ți l-ai dorit.

 

Băuturile acide

Dacă obișnuiești să îți începi ziua cu o cafea, un suc de portocale sau o apă cu lămâie, ai grijă să aștepți cel puțin 30 de minute înainte de a-ți peria dinții. Băuturile tale preferate sunt acide și îți înmoaie temporar smalțul dinților, făcând nepotrivit periajul imediat după ce le-ai savurat!

 

Ignorarea scrâșnitului

Deși scrâșnitul dinților pare o problemă comună, cazurile severe cauzează adesea multiple probleme dentare precum tocirea și fracturarea dinților și chiar dureri de cap. Dacă partenerul tău a observat că îți scrâșnești dinții, este timpul să faci o vizită la medicul dentist. Soluția împotriva scrâșnitului este simplă și accesibilă: medicul dentist îți va face un set de gutiere personalizate pentru a te ajuta să scapi de acest obicei.

 

Prea albi?

Nu numai că zâmbetele amețitor de albe sunt la modă, dar soluțiile pentru albirea dinților sunt ușor accesibile în comerț, lucru care te poate determina să…exagerezi în folosirea lor. Efectul nedorit al unei albiri incorecte este dezvoltarea unei sensibilități dentare mărite. Sfatul nostru? Albește-ți dinții doar exact așa cum îți recomandă medicul dentist pentru a evita orice neplăcere.

 

A trecut mult timp de la ultima vizită la medicul stomatolog? Programează un consult la Favorit Dental Clinic, iar echipa noastră te va ajuta să îți menții zâmbetul sănătos. Ne găsești de luni până vineri la unul din numerele de telefon 0722.367.642 / 021.794.1466.