Îngrijirea dinților și a gingiilor pare destul de simplă: periază-ți dinții de două ori pe zi, folosește ața dentară și mergi la dentist de două ori pe an. Sfaturi bune pe care sigur le-ai auzit de multe ori…Chiar dacă știi regulile de bază, probabil încă faci câteva greșeli în igiena ta orală. Iată 10 greșeli pe care le poți evita cu ușurință pentru a te bucura de un zâmbet sănătos!

     1.  Nu alegi periuța potrivită
Opțiunile sunt nenumărate când vine vorba de periuțele de dinți. Alege în primul rând o periuță cu o dimensiune a capului potrivită pentru gura ta, pentru a putea să îți cureți dinții cu ușurință.

Cel mai important însă este să NU alegi o periuță cu perii duri. Contrar așteptărilor, o periuță cu perii moi va curăța dinții și gingiile mult mai eficient!

  1. Periezi dinții prea tare

Dacă ai obiceiul de a-ți peria dinții viguros, trebuie să renunți la el! Deși e tentant să crezi că dinții tăi se vor curăța mai bine dacă îi periezi mai tare, noi te asigurăm că nu este așa… Îți propunem să înlocuiești obiceiul de a „freca” dinții cu cel de a „masa” mai degrabă dinții și gingiile. Vei evita astfel erodarea smalțului și alte probleme dentare asociate periajului prea dur.

  1. Bei sucuri sănătoase

Sucurile din fructe și legume și apa plată cu lămâie sunt la modă…Chiar dacă ele pot face minuni pentru sănătatea intestinală, dacă le consumi în mod regulat, în timp ele îți vor păta dinții și vor eroda smalțul dentar. Dacă nu poți renunța la băuturile preferate, fă-ți un obicei din a le bea cu paiul!

  1. Te grăbești

Este important să îți periezi dinții de două ori pe zi, timp de 2 minute. Nu te grăbi, chiar dacă ai un program încărcat! Pune în fundal cântecul tău favorit și periază-ți dinții până se termină, pentru a fi sigur că nu te-ai grăbit!

  1. Ignori linia gingiei

Bacteriile se adună adesea chiar la linia gingiei, așa că ai grijă să nu ignori zona atunci când îți periezi dinții! Înclină periuța de dinți la un unghi de 45 de grade pentru a te asigura că vei curăța și linia gingiei. 

  1. Câteodată sari peste periajul dinților

Cu toții ne-am găsit la un moment dat în situația asta: ajungi acasă târziu, ești epuizat și tot ceea ce îți dorești este să mergi la culcare fără să te mai speli pe dinți. Dacă ți se întâmplă și ție, ai grijă să nu îți faci un obicei din asta. Îți pui în pericol sănătatea dinților dacă sari peste periajul de seară de câteva ori pe săptămână. Oricât de obosit ai fi, trebuie să faci un efort de 2 minute pentru a-ți peria dinții înainte de culcare!

  1. Nu îți înlocuiești periuța

Periuța ta este un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor, așa că trebuie neapărat să o înlocuiești la fiecare 3 luni sau chiar mai devreme, dacă tocmai ai scăpat de o răceală. Fă-ți un obicei din a cumpăra mai multe periuțe extra, pentru a putea oricând să folosești una nouă dacă este nevoie!

  1. Alegi soluții de albire a dinților din comerț

Kit-urile de albire a dinților pe care le găsești în farmacii, supermarket-uri sau online nu sunt reglementate și pot fi extrem de dăunătoare dinților, provocând sensibilitate și alte probleme dentare. Când vine vorba de albire, alege singura metodă sigură pentru zâmbetul tău: mergi la dentist! Medicul stomatolog îți va evalua dantura și nevoile tale înainte să îți recomande soluția de albire potrivită pentru tine. De ce să riști, când poți obține un zâmbet strălucitor fără să îți pui în pericol dinții?

  1. Ignori dinții strâmbi

Dinții strâmbi nu sunt doar o problemă de estetică. Dacă suferi de dinți strâmbi sau aglomerați, crește foarte mult riscul de a dezvolta carii, boli gingivale, fracturi dentare și alte probleme.

Programează-ți o vizită la medicul ortodont și discută cu el despre ce opțiuni ai pentru a corecta poziția dinților și mușcătura incorectă. Soluția poate fi mai simplă decât îți imaginezi!

  1. Eviți să cureți zonele unde îți sângerează gingiile

În general, sângerările în orice parte a corpului nu sunt un semn bun. Atunci când vine vorba de gura ta, sângerările sunt un semn că trebuie să faci niște schimbări în igiena ta orală. Nu evita să cureți zona, ci îngrijește-o cu mai multă atenție! Nu uita să îți programezi o vizită la unul din medicii Favorit Dental Clinic pentru a depista și trata cauza sângerărilor!

Oricât de ușor ar părea, foarte puțini dintre noi nu facem greșeli în igiena orală. Din fericire, unde există greșeli există și soluții pentru a le remedia, așa că sperăm că vei ține cont de sfaturile noastre de mai sus!