O dantură frumoasă ne oferă un zâmbet sănătos și agreabil, devenind astfel mult mai încrezători in propria persoană.

Ce sunt fațetele dentare?

Fațetele dentare sunt foițe subțiri realizate în totalitate din ceramică. Principiul pe care funcționează este asemănător cu cel al unghiilor tehnice, aplicate peste unghia naturală. Rolul fațetelor este atât de natură funcțională, pentru creșterea nivelului de calitate a dinților, cât și de nătura estetică.

Ele se confecţionează unicat, în forma, culoarea şi poziţia dorită şi corectează estetic dintele sau dinţii deterioraţi, fie că este vorba de carii şi fracturi, de diastemă (strungăreaţă) sau ciobituri, deformări sau coloraţii persistente, dinţi înghesuiţi sau abrazaţi.

 

În ce situații sunt indicate fațetele dentare?

  • atunci cand există plombe (obturații) mari și inestetice;
  • dacă unii dintre dinți sunt prea mici;
  • dinți care au suferit modificări de culoare;
  • dacă există spații între dinți, precum strunga (diastema);
  • dacă au existat accidente/ traumatisme la nivelul dinților;
  • modificări ușoare de poziție ale dinților;

Care sunt avantajele fațetelor dentare?

Rapiditatea – Reprezintă tratamentul ideal în cazul dinţilor cu probleme (cariaţi, fisuraţi, ciobiţi, sparţi), pătaţi (pete generate de tratamente inadecvate cu tetraciclina sau fluor, coloraţii persistente de nicotină şi cafea) sau deformaţi (formă şi dimensiuni inadecvate, dinţi strâmbi sau rotiţi).

Aspectul estetic – Pacienţii pot arăta cu 10 ani mai tineri. Cu ajutorul faţetelor din porţelan se poate  corecta forma dinţilor (înguşti, sparţi, cu spaţii între ei), mărimea (scurţi, prea lungi, inegali), culoarea (coloraţi sau pătati) şi alinierea (strâmbi şi încălecaţi) dinţilor.

Caracterul minim invaziv – Realizarea faţetelor dentare implică şlefuiri minore ale smalţului dinţilor, păstrând totodată dintele viu. Scopul final al faţetelor dentare este acela de a obţine restaurări perfect integrate fizionomic, în armonie cu faţa şi gingiile, păstrând totodată dinţii vitali.

Durabilitatea – Faţetele dentare din ceramică reprezintă o soluţie de reabilitare estetică a zâmbetului cu bune rezultate în timp, fiind net superioară albirii sau refacerii cu materiale compozite. Este un tratament recomandat pentru 10-15 ani.