Să presupunem că ți-ar sângera mâinile atunci când le speli. Ai fi îngrijorat, nu-i așa? Pare incredibil totuși că majoritatea persoanelor consideră că este normal să le sângereze gingiile atunci când își periază dinții…

Trebuie să știi că inflamarea și sângerarea gingiilor sunt semne clare de infecție. Lăsate netratate, infecțiile gingivale distrug țesuturile care susțin în mod natural dinții în maxilarul tău. Cu alte cuvinte, sângerarea gingiilor nu trebuie ignorată!

 

Parodontoza: riscuri și prevenție               

Deși bacteriile din placa bacteriană sunt vinovatul principal atunci când vine vorba de boala parodontală, există și alți factori care pot mări riscul de instalare a parodontozei sau care pot agrava simptomele acesteia. Iată la ce trebuie să fii atent pentru a-ți proteja gingiile și zâmbetul:

 

Moștenirea genetică – Este adevărat că unii oameni sunt mai predispuși bolilor parodontale din cauza moștenirii genetice…Chiar dacă te afli printre cei mai puțin norocoși la capitolul moștenire genetică, nu înseamnă că vei avea automat parodontoză! Poți preveni sau controla afecțiunile gingivale printr-o igienă orală adecvată și vizite regulate la Favorit Dental Clinic.

 

Fumatul – Fumatul crește considerabil riscul de a dezvolta parodontoză. Cu cât fumezi mai mult cu atât crește riscul ca gingiile tale să sufere…Mai mult, dacă ai deja parodontoză, fumatul agravează această boală, cauzează rezistență la tratament și chiar o pierdere accentuată a oaselor care susțin dinții. Vestea bună este că fumatul reprezintă un factor de risc pe care TU îl poți elimina. Vestea proastă pentru tine e că… trebuie să te lași de fumat dacă vrei să tratezi parodontoza cu succes.

 

Dinți îngrămădiți, aparatele și punțile dentare – Practic orice situație care îngreunează periajul dinților și favorizează depunerea plăcii bacteriene și a tartrului pe dinți crește riscul îmbolnăvirii gingiilor. Există metode eficiente pentru a-ți asigura o igienă orală potrivită chiar și în situații speciale. Medicul dentist te poate lămuri și îndruma în menținerea igienei orale indiferent de caz! Evită bolile parodontale și întreabă despre metodele cele mai bune pentru a-ți îngriji dinții și gingiile în situația ta!

 

Scrâșnitul și încleștarea dinților în somn (bruxismul) – Deși aceste obiceiuri nu cauzează direct parodontoza, forțele puternice aplicate asupra dinților pot agrava gingiile deja inflamate. În cele mai multe cazuri, cei care suferă de bruxism pot scăpa de acest obicei conștientizând problema (și făcând un efort susținut de a relaxa maxilarul atunci când este încordat). Totuși, medicul dentist îți poate confecționa gutiere speciale pe care le vei purta în timpul somnului pentru a diminua efectele acestui obicei.

 

Stresul poate agrava parodontoza și în același timp poate îngreuna tratamentul. Care e explicația? Stresul slăbește sistemul imunitar, iar corpul tău va lupta mai greu împotriva infecțiilor, inclusive cele gingivale.

 

Fluctuațiile hormonale – Ori de câte ori apar fluctuații hormonale în organism, acestea pot determina modificări în sănătatea orală. Pubertatea, sarcina sau menopauza pot crește temporar riscul și severitatea afecțiunilor gingivale.

 

Medicamentele – Anumite tratamente medicamentoase scad nivelul de salivă din gură sau măresc gingiile, crescând riscul de a dezvolta carii sau parodontoză. Ori de câte ori ți se recomandă un tratament medicamentos (în special pentru depresie, hipertensiune, convulsii) întreabă-ți medicul dacă trebuie să iei măsuri suplimentare pentru a-ți proteja zâmbetul. Dentistul te poate ajuta să previi și să tratezi problemele orale cauzate de unele medicamente.

 

Anumite probleme de sănătate – Persoanele care suferă de diabet, reumatism sau HIV sunt mai predispuse bolilor gingivale, controlarea parodontozei fiind în aceste cazuri mai dificilă. Totuși, un medic parodontolog bun te poate ajuta să menții controlul bolilor gingivale chiar și în această situație.

 

Dieta neadecvată – O nutriție corectă este extrem de importantă pentru sănătatea organismului tău și a gingiilor. Asigură-te că ai un aport adecvat de vitamina C în dieta ta – consumă fructe, legume, proteine de calitate, fibre și ai grijă ce deserturi alegi pentru a-ți proteja zâmbetul.

 

Acum că știi factorii de risc ai parodontozei, te așteptăm la un consult la Favorit Dental Clinic pentru a-ți menține dinții și gingiile sănătoase! Pentru programări și întrebări ne poți contacta aici. Te așteptăm cu drag!